Duzina de cuvinte: …mai viu, mai verde…

Stătea întins pe patul moale și frumos mirositor din flori de câmp. Inspira adânc aerul pe care îl simțea atât de vindecător.

Știa că are atâta nevoie de alinare. Habar nu avusese ce trebuia să facă mai departe, pe ce drum s-o apuce sau cum s-o scoată la liman. S-a aruncat cu capul înainte ca un sălbatic și a călcat prea des pe nisipuri mișcătoare care s-au dovedit a nu îi fi prietene.

Dintr-o dată, totul păruse incert și adevărul doar o nălucire. Nu îi venea nici azi să creadă cât de naiv putuse fi.

Atunci a decis că lipsa este mai bună decât prea-plinul și a început să tindă spre simplitate.

În colțul lui văratic, se mulțumește acum  doar cu cei 4 pereți improvizați și gardul cu uluci de lemn vopsit în toate culorile curcubeului.

Nici nu există, dar nici nu își dorește: curent electric, apa curentă, gaze naturale sau serviciu de salubritate.

Visează mult și trăiește frumos. Își simte neuronii regenerându-se pe zi ce trece, deși cunoaște mult prea bine imposibilitatea și ireversabilitatea fenomenului.

Lumea își continuă rostogolirile deși el se visează alchimist și caută un inorog pentru a îi fi tovarăș. Cine mai are nevoie de el acum?

Ar putea lesne fi catalogat drept nebun, dar până la urmă cine ar putea defini normalitatea. 

De când a decis să încerce traiul în alipire perfectă cu natura, se simte mai viu decât a fost vreodată, mai verde și în final doar asta contează.

Azi se scriu duzini, nu se numără și se prind cu grijă, în tabel, la psi. Eu am încercat azi să îmi recapăt condeiul. De am reușit ori ba, voi să îmi spuneți!